Vertical

de Horia Pop

Bloginterviu cu Dragoş Balea

24 ianuarie 2010, 17:12, Aro Palace, Braşov, salon fumatori

a III-a zi la Festivalul National de Salsa de la Braşov

Horia Pop: Care este numele tău complet?

Dragoş Balea: Numele meu complet este Dragoş Balea Ioan.

Horia Pop: Data şi locul naşterii?

Dragoş Balea: În Bucureşti, 6 septembrie 1978.

Horia Pop: La ce şcoală de salsa eşti instructor, pentru cei care nu ştiu?

Dragoş Balea: Sunt instructor la şcoala Salsa Galaxy, din Bucureşti…

Horia Pop: Şcoala fondată de tine…

Dragoş Balea: De mine şi de colegii mei, Raluca, Dana, la început… Dar acuma suntem mai mulţi… E şi Alexandra şi Romy… E un alt sistem de şcoală! Există un anumit management format din 6 oameni. Ne consideram noi fondatorii şcolii. Nu cei care am început, ci cei care sunt în acest moment, să zicem, consiliul de administratie, pentru că suntem noi 6 şi mai avem încă 12 profi.

Horia Pop: Când este ziua de naştere a şcolii Salsa Galaxy?

Dragoş Balea: E discutabilă. E destul de greu de spus, dar… Sărbătorim pe 13 martie (a.c.). Peste 2 luni, sărbătorim 7 ani!

Horia Pop: Foarte fain!

Dragoş Balea: Undeva în februarie-martie, aşa… cu 5 elevi am început!

Horia Pop: Când ai avut primul contact cu lumea salsei? Cu cine? Unde?

Dragoş Balea: Undeva în 1996… Primul contact real cu lumea salsa, l-am avut undeva pe la 15-16 ani, când eram într-o perioadă de… să zicem, house, Prodigy, portocaliu îmbrăcat, jungle, aveam foarte mulţi bani şi am mers în salsa, unde am închiriat o masă şi m-am dat în stambă, ce şmecher sunt eu cu whisky… Apoi m-am reîntors în salsa după… 6 ani, pe la vreo 20-21 ani, când eu fiind un globetrotter al cluburilor şi fiind şi organizator de mic, de pe la 14 ani, fiind organizator de evenimente şi de baluri şi de diverse… din cauza mamei mele care era organizatoare de baluri de boboci, e profesoară… şi am învăţat multe… Am ajuns în salsa şi am descoperit că era singurul club în care în sfârşit dansa un bărbat cu o femeie, în cuplu, ei doi… Nu… noi toţi, cu ele toate şi cam atâta; cum se întâmpla în multe cluburi… şi cu berile aferente în mână şi whisky, cola, jack daniel’s amestecat cu red bull. Ştiţi despre ce vorbim! Nu am nimic cu ei, dar dupa parerea mea aceea nu este o distracţie… Este “a pierde vremea” o noapte întreagă!

Horia Pop: Şi primul contact efectiv cu salsa, curs, cross body lead, instructor…?

Dragoş Balea: Am fost elevul lui Wilmark 2 săptămâni. Şi dupa aceea am rămas prins prin salsa. Am descoperit-o pe Raluca, întâmplător stăteam în acceaşi zonă şi… Eu având şi atunci un anumit venit financiar destul de mare, lucrând în IT, mergeam la petreceri tot timpul împreună şi ea mi-a arătat cât decât, un cross body… Nu aveam eu curaj să dansez salsa cu ea. Dansam mai mult merengue, la început. Dar undeva prin 2001, ceva de genul ăsta, în 2002 (uşor surprins), a apărut cel ce se numeşte Michael, pe care eu îl consider primul meu profesor de salsa; cu care am colaborat destul timp şi cu care am avut o relaţie foarte bună. Din păcate, uneori relaţiile nu merg atât de bine în viaţă… Şi ne-am despărţit, ne-am certat. Acuma nu se poate spune că suntem în relaţii cordiale… Dar poate, cu timpul vom reuşi să vorbim, să colaborăm… Eu am tot respectul pentru el!Uneori imi e dor de el! Apoi, am fost la primul meu congres din afara ţării, în Regensburg, în Germania, organizat de Betty de la Timişoara, Betty de la Salsa Licious, Timişoara, care pe atunci trăia în Germania. Unde, primul meu contact efectiv cu un profesor la nivel mondial a fost, întâmplător, Pedro Gomez (n.b. Pedro a fost invitatul special al festivalului de la Braşov), undeva pe un scaun, la repetiţia formaţiei Wayne Gorbea cu Salsa Picante. Au fost primele mele doua şocuri, de a vorbi cu un “monstru” de atunci, un nume cu care nu credeam că se poate vorbi cu: Pedro Gomez! Şi să văd şi repetiţiile de la Wayne Gorbea în acelaşi timp… A fost un şoc pentru mine! Primul meu congres de salsa în afara ţării a fost un şoc, pentru că eu eram deja foarte arogant în România. Şi eram un avansat… şi deja predam de foarte mult timp. Eu predam după primele 2 luni de salsa. Am predat imediat… aiurea… Predam pe sistemul… Făceam basic şi mă uitam în spate: “Bă, ăştia chiar fac basic, duc piciorul. Nu se poate!”. Nu ştiam nimic! Nu număram, eu făceam figurile şi Raluca îmi număra la ureche: one, two, three, five, six, seven… şi eu predam încontinuare. Mi-e puţin ruşine de vremurile alea. Am fost un idiot! (pune accent pe ultimul cuvânt). Eram arogant şi mă consideram mare dansator. Când am ajuns în Germania şi am văzut ce înseamnă dansator, am avut un şoc… psihic! M-am întors în România şi am spus: „De azi încolo… o luăm de la capăt: basic!” (râde) Am început să construim o şcoală. Am început să studiem mai multe lucruri; şi din cultura noastră; eu totuşi sunt absolvent de drept, lucrez şi în IT, am început să lucrăm un pic la pedagogie, la sistem, la program, la sisteme de plată, la partea socială a cursurilor şi a party-urilor: pentru că oamenii vin, la început, în principal, la partea socială şi mai apoi să înveţe salsa. E adevărat că azi în 2010, s-au mai schimbat puţin lucrurile, dar atunci veneau pentru a cunoaşte pe cineva şi mai apoi descopereau salsa. Ideea este că nu trebuie să îi bagi pe gât unui om acest dans. Trebuie să îl faci să îi placă şi să îl faci să înţeleagă, că orice om poate să danseze salsa. Oricine, indiferent cât de înalt sau slab e! Nu are “ureche muzicală”? Nu are nu ştiu ce?… Poate vorbim mai încolo, despre “urechi muzicale”… (uşor ironic). E o discuţie mai lungă…

Horia Pop: Cum ai ajuns Dragoş, dependent de salsa? Cum ne dăm seama cât de dependenţi suntem de salsa? Dacă există vreo scară a dependenţei în salsa, tu unde te situezi?

Dragoş Balea: Cum am ajuns dependent? Foarte simplu! Dansează tu o noapte întreagă cu… 30-40 de femei şi mai discutăm! (zâmbeşte)  Şi muzica şi comportamentul oamenilor… şi oamenii beau, dar nu se îmbată… şi râd… şi glumele… şi poţi să inviţi o domnişoară la dans chiar dacă e prietenul ei lângă ea şi o ţine de mână şi el nu se uită urât. Nu începe scandalul, cum se întâmplă în alte locuri. Este efectiv locul unde mai găseşti ceea ce căutăm de foarte mult timp şi în special în Bucureşti, vorbesc foarte mult despre Bucureşti pentru că eu acolo trăiesc. Uneori am senzaţia în salsa, de perioada la care visăm cu toţii, perioada interbelică a României: exista o conduită, o civilizaţie, cât decât, măcar de suprafaţă, de complezenţă. Acum nu mai există! Şi în salsa găseşti aceste elemente, de civilizaţie, de bun simţ. De a spune buna dimineaţa, de a râde, de a avea grijă de o femeie, de avea grija de un bărbat. A râde, a te comporta normal, a-ţi cere scuze când faci o tâmpenie. A avea un limbaj, care nu este, să zicem, un limbaj cu foarte multe cuvinte triviale, în mod agresiv. Oricine foloseşte cuvinte triviale şi e normal… dar nu în modul încât să mă doară urechea. Deci este o comunitate în care poţi să întâlneşti şi întâlneşti… un nivel destul de ridicat al oamenilor… Cel puţin 75-85% din oameni sunt cu cel puţin o facultate terminată, iar restul, sunt studenţi. Foarte puţini oameni, să zicem, care au terminat liceul şi care sunt din zone mai… eu le mai zic low-class, dar nu termenul american, pentru că nu sunt de acord; dar care au avut acces la educaţie mai puţin. Nu, salsa este pentru oameni care sunt deschişi la minte, care ştiu ce înseamnă cultură, istorie, geografie (râde); cărora le place să calătorească, să vadă, să cunoască, să întâlnească oameni. Şi este şi o comunitate în care sunt acceptaţi oamenii, de diverse feluri. Sunt oameni cu handicapuri; cu handicapuri de comportament şi sunt acceptaţi aşa cum sunt. Unii mai graşi, unii mai slabi, unii mai subţiri…

Horia Pop: Şi totuşi unii dintre ei reuşesc să fie uşor dependenţi de salsa. Dragoş Balea instructorul, cât de dependent este? Pe o scară de la 1 la 10, ce notă i-ai da dependentului Dragoş Balea?

Dragoş Balea: Pe o scara? Eu sunt dependent total! Probabil eu nu mă voi lăsa niciodată. Într-o formă sau alta mă voi retrage, la un moment dat, e normal, din predat sau din dansat. Dar targetul pentru mine este foarte simplu: mă voi retrage într-un club micuţ de 200-300 mp, să aibă membri de salsa, să se cânte salsa, să se danseze salsa…

Horia Pop: Ajungem şi acolo. Am o întrebare specială, doar pentru asta. Ce reprezintă salsa pentru tine: o afacere, o afacere care a devenit o pasiune, o pasiune sau o pasiune devenită afacere?

Dragoş Balea: Este o pasiune care… a fost hobby. Este!… Nu are cum să mai fie numai hobby atâta timp cât sunt chirii de plătit, salarii de plătit, multe… Vorbim de sume mari de bani… multe salarii… Acum este şi o afacere. Dar nu în sensul… nu văd ca o afacere biznis, ci ca pe o afacere care merge… şi ca să meargă… ca să ne bucurăm de această pasiune, trebuie uneori să o privim şi ca o afacere.

Horia Pop: Se poate trăi doar din salsa în România? E o veche întrebare între instructori, pe care am auzit-o şi eu.

Dragoş Balea: Mda! Se poate trăi din salsa. Cunosc în România… (priveşte lung şi răspunde scurt!) doi oameni!

Horia Pop: Nu e mult.

Dragoş Balea: Nu! Se poate trăi din salsa… nu numai dacă ai cursuri, trebuie să ai multe  lucruri… şi petreceri şi mai multe conexiuni şi mai multe… şi de la un anumit venit încolo… Din cei care visează “să trăiască” din salsa trebuie să înţeleagă că, cei doi pe care îi cunosc… unul este în lumea salsa de vreo 9 ani, sau chiar mai mult… celălalt de vreo 8 ani. Cred că am răspuns!

Horia Pop: Ce modele sau oameni te-au inspirat din viaţa ta sau din lumea salsei şi îi consideri buni de urmat şi pentru restul?

Dragoş Balea: În lumea salsei sunt doua modele… nu neapărat buni de urmat. Îmi place unde au ajuns şi ce fac. Unul dintre ele este Pedro Gomez. Care, Pedro Gomez, totuşi la vârsta pe care o are… are o viaţă… o casă… călătoreşte cînd doreşte… îşi alege… Are o şcoală foarte mare. Este respectat. Este iubit. Este extraordinar de modest. O să-l vedeţi întotdeauna în blugi şi într-un sacou. Urăşte să fie prezentat pe scenă. Urăşte să fie băgat în faţă, să i se strige numele tot timpul. Este efectiv retras. El fiind cel care a introdus dansul pe linie, în Europa, acum 26 de ani. El este primul care ar fi adus salsa on clave. Primul care a adus. Înainte a fost cuban salsa. În Europa era deja, cu cubanezii. El este de origine portoricană-cubaneză. Şi el e primul care a adus salsa on clave în Düsseldorf, primul care a adus dansul pe linie. A nu se înţelege, că el este inventatorul stilului de dans salsa L.A.. Nu, sunt lucruri diferite. A nu se înţelege asta. Dar, a se înţelege că eu îl consider un model de urmat prin prisma modestiei pe care o are, el este un model de urmat, a nivelului ridicat de inteligenţă. Pedro Gomez vorbeşte în mod curent 6 limbi străine… şi nu e o glumă! (râde) Este rar un asemenea om. Un om care… la un moment dat mi-a fost greu şi l-am sunat la 2 noaptea… “Mâine la ora şase sunt în Roma. Poţi să mă iei de la aeroport?” E totuşi un om în toată firea care are o familie, are o viaţă, are o şcoală. Nu are timp de un nebun care vine de la Bucureşti şi are treabă… şi să răspundă la doua noaptea la telefon. (autoironic)

Horia Pop: Mai spuneai de încă cineva… în afară de Pedro Gomez…

Dragoş Balea: Am un foarte mare respect faţă de încă doua persoane. Susana Montero. Pentru că are o vârstă, pentru că are o pregătire în faţă, pentru că întotdeauna zâmbeşte, vorbeşte cu toată lumea şi în mod real nu este falsă, pentru că oricând îi ceri un sfat ţi-l dă. Şi pentru că a reuşit, printre puţinele din lume să îşi formeze şi o familie, cu un bărbat care nu este din lumea salsa, şi a reuşit să-şi echilibreze viaţa, cu salsa şi cu viaţa de familie. Un alt om pentru care am o apreciere foarte mare este Edie the Salsa Freak. Care a început salsa foarte târziu, la 30 de ani, o tipă supraponderală, programatoare IT şi a ajuns în 14 ani de zile să fie considerată de către profesorii moderni, ca fiind cea mai bună profesoară de salsa din lume, la nivel de profesorat, de a preda. Ea a inventat sisteme, denumiri, diverse… Care la fel, este de o modestie rară! (accentuează ultimul cuvânt) Rar întâlnită! Nu v-o imaginaţi pe Edie the Salsa Freak, dormind pe beton, în benzinărie, în România; sau pe Edie the Salsa Freak mâncând pâine cu usturoi şi cu ceapă, de pe un ziar… Nu are nicio problemă.(surprins) Şi, sunt oameni cărora nu poţi decât să le scoţi pălăria. Şi modeşti şi prieteni şi fară: „noi am dres, noi am făcut, noi suntem cei mai buni; şi restul, de care ne lovim cu toţii”.

Horia Pop: Ziceam de Braşov, că am trecut printr-o criză financiară. Nu e uşor să se realizeze un festival. La Braşov, ediţia aceasta, a ieşit destul de bine, chiar foarte frumos, în unele privinţe chiar extraordinar! Cum crezi tu că o să fie la anul? Cum te aştepţi să fie?

Dragoş Balea: O să fie o nebunie! (sec) La anul o să fie un congres şi nu un festival. Congres înseamnă un minim de 3 săli de workshopuri, un minim de 6 workshopuri pe zi, vor fi minim 3 party-uri, inclusiv Duminică. Probabil că în curând o să apară şi show-urile de joi, pe la jumătatea anului 2011 o să apară şi show-urile de joi. Vor fi atât de multe show-uri încât nu o să poţi să le faci. Va fi mult mai greu de organizat. Va fi mult mai multă lume. Eu mă aştept ca la anul, la Braşov, după calculele mele şi previziunile mele şi ce se întâmplă în România, la numărul de şcoli şi la cererea care este pentru salsa… Mă aştept ca la Braşov la anul, să fie undeva la… nu vreau să exagerez, dar nu m-aş mira să vină 2.500 de oameni.

Horia Pop: Extraordinar. Ar fi fabulos! O creştere foarte mare.

Dragoş Balea: Cum spuneam… 2.500 de oameni care vin special pentru asta. Nu este o cifră foarte mare. În acelaşi timp pot să spun că Braşovul are avantajul de a fi în mijlocul ţării, şi vin mulţi din ţară… Dar în ideea posibilităţii care se discută, de a organiza un congres la Bucureşti, în adevăratul sens al cuvântului… mă aştept la 3.000-4.000; la ora actuală. Pentru că la Bucureşti vor veni cei de afară. Cei din străinătate care au auzit, că în România este cu totul altfel, şi deja ar putea fi interesant; plus că, la Bucureşti există mulţi… să zicem… Eu denumesc salseros cei care au ajuns dependenţi de salsa, dar şi cei care nu au ajuns încă dependenţi, dansează, mai vin… cu prieteni ai prietenilor… le place… Şi atunci te poţi aştepta la party-uri monstruoase, efectiv monstruoase. A se înţelege pentru comunitatea de organizatori de evenimente că e vorba despre 3.000 de persoane care dansează, se mişcă. Doi oameni în salsa acoperă 4mp. Doi oameni în alte evenimente acoperă 1mp. Discutăm de spaţii foarte mari, discutăm de aerisiri speciale, de consum special, de garderobă specială, de condiţii speciale ale acestor petreceri. Discutăm de pază într-un alt mod, de spaţii de ieşire/intrare în alt mod, discutăm de marketing în alt mod, chiar şi de servirea băuturilor în mod special şi al mâncărurilor… totul este diferit, în alt regim.

Horia Pop: Eşti probabil persoana cea mai potrivită să răspunzi la întrebarea următoare… Câte persoane din România crezi tu că efectiv practică salsa în timpul lor liber, merg la cursuri, dansează, chiar dacă nu merg la festivaluri… Şi poate ne detaliezi şi câte şcoli ştii tu… Câte persoane predau…

Dragoş Balea: În acest moment, după ultimele calcule, sunt undeva la 2.400-2.500 de cursanţi, care au plătit cursurile în luna ianuarie 2010!(exact şi precis) Deci 2.400-2.500 pe tot teritoriul ţării. Număr de şcoli… sunt în jur de… 50 de şcoli! Mai mari s-au mai mici. Este destul de greu de definit ce înseamnă o şcoală şi cum poţi să defineşti o şcoală. Dacă are 10 elevi sau 130 de elevi? Care e şcoală, care nu e şcoală? E discutabil, dar pot să vă spun că există şcoli care au 8 elevi şi există şcoli care au depăşit cifra de 300-350; chiar ştiu de 400, cursanţi plătitori în ianuarie 2010.

Horia Pop: Cam la câte congrese, festivaluri internaţionale ai fost până acum? Nu vreau să te lauzi, dar ar fi chiar potrivit să ne spui o cifră estimativă. Şi trec la următoarea întrebare… Care a fost cel mai frumos eveniment de salsa la care ai luat parte? Mă gîndesc chiar la un festival…

Dragoş Balea: Cred că am fost la vreo… nu ştiu… 70-60, de congrese internaţionale, incluzând şi evenimentele mai mici, nu neapărat congrese. Eu prefer evenimentele mai mici, pentru că apuc să vorbesc cu oamenii, apuc să vă cunosc mai mult… E cel mai bine! Nu îmi plac evenimentele, care depăşesc 3.000-4.000 de persoane. Încât nu apuc să comunic cu fiecare şi mă simt aiurea, mai ales în străinătate, unde nu mai apuci să te mai vezi peste 2 săptămâni sau sa te auzi la telefon. Cel mai frumos eveniment de salsa? Greu de spus! Foarte greu de spus! Probabil Regensburg, primul meu congres, va rămâne aici… în sufletul meu! Mai sunt câteva, dar… Mai este Praga, care este diferit ca atmosferă. Mai este Sofia. La Sofia am fost de la prima ediţie, până la a V-a ediţie, care a fost anul trecut. Am fost de fiecare dată la Sofia şi la toate evenimentele din Sofia şi din Bulgaria. Şi Sofia este un eveniment la care îmi face foarte mare plăcere să merg. Dar atmosfera unui eveniment frumos nu îl face organizarea… Asta trebuie înţeles foarte bine. Îl fac oamenii! Dacă oamenii se simt foarte bine, se distrează… atunci e frumos, indiferent de condiţii! Am văzut congrese în  hangare, am văzut congrese în hotele de 5 stele…. şi în hangar se distrau mai bine decît în hotel de 5 stele. Dar am văzut şi congrese în hotele de 5 stele petrecere, cu atmosferă… (râde), în hotel se dansa pe coridor… A fost mai mişto afterparty-ul din hotel, de pe coridor pe covor persan, fară… sau în cameră. Îmi e greu să spun care a fost cel mai frumos. De la fiecare am avut ceva de învăţat, ceva care mi-a plăcut…

Horia Pop: Unde s-a ţinut cel mai bun concert la care ai luat parte şi cine a concertat?

Dragoş Balea: Nu am fost la prea multe concerte. Surprinzător pentru mulţi. (râde) Concertele pentru mine sunt un moment în care nu dansez. Nu, nu dansez! Mă aşez pe scaun şi efectiv ascult muzică live. E poate şi din cauză că eu am ascultat foarte multă muzică live, jazz. Şi atunci ascult… Mă uit la ei, cum împărtăşesc iubirea lor faţă de salsa, cum trăiesc acest moment! Eu nu o să am niciodată şansa să cânt sau să creez ceva în muzică, din cauza unor elemente tehnice, poate o să discutăm mai încolo. Şi acuma trupa El son pe care o avem noi aici în România, şi care s-a deschis de curând. E în formare şi se va lansa… s-a lansat oficial, dar… ceva serios va fi probabil undeva în septembrie… E formată în mare majoritate de elevi şi profesori ai şcolii Salsa Galaxy, marea majoritate… Sunt doi care…. O singură persoană care nu este de la noi şi este de la Mania Latina, din Bucureşti. Care sunt prieteni de ai noştri, nici o problemă. Efectiv mă bucur când îi văd cum cântă, cum repetă, cum se bucură de ceea ce fac, de ceea ce crează. Cel mai frumos concert totuşi rămâne Wayne Gorbea, care a fost primul concert live.  Am văzut atunci ce înseamnă 2000 de oameni dansând în acelaşi timp. Regret că nu am ajuns la Marc Anthony, la Atena., din considerente tehnice, legate de familia mea, părinţii mei, în sfârşit… Voi ajunge la Marc Anthony… O să anunţ când mă voi duce, când revine în Europa şi când o să fie nişte preţuri mult mai civilizate… ceva de genul 50 euro biletul. O să anunţ pentru cine vrea să meargă cu mine. Am văzut foarte multe concerte pe DVD-uri. Dar nu e acelaşi sentiment.

Horia Pop: Mdah, live e altceva!

Dragoş Balea: Live e cu totul altceva…

Horia Pop: Unde consideri tu că se îndreaptă fenomenul salsa în lume?

Dragoş Balea: În lume se îndreaptă spre o combinaţie… Salsa devine influenţată de alte genuri… dans contemporan, să danseze dansatori profesionişti… Eu consider un dansator profesionist, cu adevărat profesionist, cel care îşi câştigă financiar existenţa din dans, dar eu consider că totuşi, este cel care face dans de la 3 ani, 4 ani, are o anumită educaţie… licee de coregrafie, mai multe, alte dansuri… Acum se îndreaptă spre o combinaţie cu alte stiluri: hip-hop, dans contemporan, flamenco, tango, tango care se ridică foarte tare… E o evoluţie normală. Vor exista probabil în 5-10 ani anumite insule, nu insuliţe, zone geografice sau de evenimente, care vor rămâne pe ceea ce unii numesc salsa old school, care este salsa pură, nu cu influenţe. Şi eu personal mă îndrept spre acelaşi lucru, spre salsa old school. A dansa cu femeia, mai calm, mai puţină agitaţie… Creşti în vârstă, în evoluţie… Dar şi eu probabil voi deveni old school curând; deja simt că sunt un pic old school.

Horia Pop: Cum vezi lumea salsei din România, să zicem, peste 5 ani?

Dragoş Balea: În 5 ani… 5 ani!

Horia Pop: 2015.

Dragoş Balea: Întotdeauna se vorbeşte de aceşti 5 ani! În 5 ani în România lumea salsei va fi foarte sigură… Va fi peste tot! (lapidar) Va dispărea muzica care este acuma peste tot. În 5 ani muzica salsa în România, va fi peste tot. Va avea chiar şi influenţe normale: balcanice, latino-balcanice pe care le avem. Dar va fi peste tot. Eu aproximez în 5 ani în jur de 30-40 de cluburi, de discoteci de salsa în România. Şi un minim de 2-3 milioane de dansatori… minim! Românul vrea să se distreze, să se simtă bine. Să danseze cu o femeie, cu un bărbat… Este destul de reticent, chiar în mod agresiv uneori… nici drogurile nu sunt acceptate în România, cam deloc; va proteja acest fenomen. Va creşte exponenţial, pentru că e vorba de civilizaţie şi lumea asta caută… Caută bun simţ, egalitate, într-o lume în care totul este greu de pătruns în ziua de zi cu zi. Ceea ce vreau să transmit prin acest interviu şi să fie clar pentru toată lumea: cei care se apucă acum de salsa, sunteţi la început, bucuraţi-vă de ceea ce aveţi, va fi şi mai frumos, şi mai mult. Iar cei care acum predau sau au şcoli, credeţi-mă, va fi mult mai bine, doar dacă veţi respecta ceea ce faceţi, veţi iubi ceea ce faceţi… Va fi mult mai bine pentru toată lumea şi mă refer şi la părţile sufleteşti, intelectuale, financiare. Dar câţiva ani trebuie tras! S-au schimbat multe lucruri. Acum 5 ani… dacă erau 200 de oameni în România care ştiau cumva diferenţa dintre on1 sau on2; on clave! (râde). Dacă erau undeva la 200 de salseros. Acuma suntem 2.000-3.000. În 5 ani, de 10 ori. Şi în următorii 5 ani, minim 2 milioane.

Horia Pop: Ce fel de muzică asculţi în timpul liber în afară de salsa?

Dragoş Balea: În mod normal nu ascult muzică! Pentru că în mod normal predau minim 3 ore pe zi. Mai am şi petreceri… Merg în fiecare seară la discotecă, aproape. La mine în casă este foarte multă linişte! Dar, prefer să ascult muzică veche! Vorbim de ani 60, 70 B.B. King, blues, întâmplător tot despre cuplu, spre dans, spre dragoste, tristeţe… tot spre feeling.

Horia Pop: Ce nerealizări are Dragoş Balea cu Salsa Galaxy şi ce vrea să pună în practică cel mai repede? Ce încă nu ai reuşit să faci şi urmează…

Dragoş Balea: Nu am reuşit să fac ediţia a II-a şi a III-a, a congresului Salsa Galaxy. Nu s-a reuşit financiar şi din multe motive. Şi îmi cer scuze pentru cei care aşteaptă de ceva timp, de 2 ani de zile acest congres. Pe plan personal, am oprit călătoriile mele în afara ţării şi doresc să fac cât mai multe workshop-uri în ţară.Nu mai vreau să predau celor din afara ţării. Doresc să călătoresc şi să predau în ţara mea. Sunt un naţionalist destul de agresiv. Orice şcoală ce doreşte să colaboreze cu mine şi cu scoala Salsa Galaxy poate să mă contacteze. Ce am realizat? Că pot să intru oriunde în România, eu personal, şi înafară, cu oricâte greşeli am facut şi am greşit faţă de foarte multă lume: am jignit multe persoane, mai ales anul trecut undeva în august; am avut o perioadă foarte nasoală; că pot să intru cu capul sus. Pot să stau la scenă sau la balcon, să mă uit şi să văd cum s-au schimbat oamenii, din punct de vedere al comportamentului, cum s-au maturizat. Acum vin cu copii, cu soţii şi vin în continuare… şi trimit elevi în continuare la noi la şcoală… mă bucură… şi la alte şcoli de salsa, oamenii se bucură. Şi ştiu cum era. Ştiu de unde am plecat. Am predat pe beton. Efectiv beton pe jos! Ciment! E greu de explicat… cu nişte vopsea roşie. Acolo se şi dansa, aia era discotecă… Şi acum s-a ajuns la: închiriem/cumpărăm parchet, grinzi speciale… Şi acum te poţi bucura de acest fenomen. Atunci era groaznic. Ştiu de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns. Salsa Galaxy mai are multe proiecte, se va dezvolta… Targetul meu cu această şcoală este ca cei care sunt alături de mine… în special echipa de cei 6 şi cei 12 profesori şi ceilalţi care sunt din administrare, din tehnic, aş vrea să se bucure de acest lucru, de această şcoală. De acest fenomen. Şi de ce nu, la rândul lor, să îşi deschidă propriile lor şcoli… nu este nici o problemă. Pot să rămână să dezvoltăm, dar asta nu înseamnă că i-am închiriat pe viaţă. (râde) Nu vor rămâne elevi sau profesori pe viaţă. Este o aberaţie! Dar mi-ar plăcea să aibă un loc al lor toată viaţa lor. Chiar dacă pleacă, se căsătoresc, emigrează, să aibă un loc al lor… Dacă se vor întoarce au un loc al lor acolo, acasă.

Horia Pop: Trebuie să menţionez că tocmai am reuşit să te prind, imediat după o oră de Salsa Stand Up Comedy, care a fost foarte drăguţă, mult umor din partea ta, eşti un tip cu mult umor. Spune-mi una dintre cele mai interesante amintiri, cele mai amuzante pe care le-ai avut făcând parte din lumea asta a salsei, de la cursuri… din România…

Dragoş Balea: E greu să-mi aduc acuma aminte repede, dar: bachata în benzinării, la casetofonul la maşină; rueda şi salsa în salina de la Praid, cu cei de la Braşov; salsa pe holuri, atenţie pe holuri, în scaunele dintr-un avion. Spin class cu Edie the Salsa Freak în aeroport la 5 dimineaţa, pe Otopeni şi bodyguarzii nu ştiau ce să facă cu noi, să ne dea afară, să nu ne dea afară? Practic nu deranjam pe nimeni, efectiv stăteam şi ne învârteam, făceam spinuri. 14 oameni faceau şi Edie preda în engleză, la 5 dimineaţa pe Otopeni, cu Edie în drum spre America. Ştiţi foarte bine regulile… Se dansa pe o terasă deschisă non-stop la mare, în care sunt oameni care nu au ajuns în hotel 3 zile, 2 nopţi, în camerele lor, în hotel. Hotelul fiind la 20-25 de metri de ei. Salsa pe plajă, să ai şezlonguri… o întreagă comunitate salsa luand cu şezlonguri cu tot şi intrând în apă. Acele poze pe facebook, şi la noi pe site… acel „lanţ”, 80-100 de oameni ţinându-se de mână şi intrând deodată toţi în apă… acea bucurie… Acel concert la Mamaia, 140 de bucureşteni care au venit special doar pentru 1 concert până la Mamaia. Acele excursii la munte, Braşovul. Mima de la etajul 3, la 10 dimineţa. “Adevăr şi provocare” la 6 dimineaţa… Am interzis jocul ăsta! La Hotel Capitol Braşov, reacţia angajaţilor “ce curate sunt camerele ăstea!” (amuzant), iar în holuri sunt toate plăsuţele aranjate, tot, au strâns tot, nu mai e nimeni, doar fum… atât.  Hoteluri întregi curate! Camerele anumitor oameni care sunt performers sau avansaţi, s-au obişnuit atât de mult cu hotelurile încât, “Doamne, ce a trecut pe aici?! Taifunul?” Camerele celor două femei care sunt bune prietene şi se cunosc, stau în aceeaşi cameră, intră, desfac ambele bagaje, depun hainele pe pat, discută cu se îmbracă… intră barbaţii în cameră… Era un maldăr de haine de ar fi putut să îmbrace 2 femei timp de 2 săptămâni, dar ele au venit pentru 2 zile. (zâmbeşte) Reacţia şoferilor de autocar când au văzut salseros plecând 3 nopţi, în Sofia la congres şi i-au văzut pe toţi cu trolere… Şi întrebând şoferii de autocar „Câte zile staţi în Sofia?, contractul e pe 3 zile, nu?”, “Da, 3 zile!”, “Dar astea îs bagaje de o persoană normală care merege 10 zile în concediu la mare!”. Ei aveau pentru 3 zile! Ăăă, numărul de pantofi pe care şi-i ia un salseros: 7, 8, 9,… Ăăă,  Gabriela, o bună prietenă de a mea, Alina, o bună prietenă de a mea… „Femeile nebune”! Sorry că vă spun aşa… dar au 46, 56 de perechi de pantofi de dans… (speechless) E o pasiune! (privire hipnotică) Ăăă, portbagajele maşinilor unor dansatori, care au în maşină indiferent de oră, din zi, din noapte, cel puţin 2-3 perechi de pantofi, cel puţin 2-3 cămăşi sau tricouri… plus o gentuţă, de spălat, alea alea, că nu se ştie dacă ajunge în salsa, dacă ajunge acasă; mai are 1 job, 2 joburi, 3 joburi… Salseros care dansează extraordinar, care mai au încă 5 joburi, care şi predau… şi când merg la job părinţii îi întreabă “La care din ele?” (misterios) Sunt oameni care au 5 joburi, şi mai au şi prietenă, nu mai ştiu la care dintre ele merg… Ăăă, întrebările stupide, de genu… poate şi din cauza oboselii… diverse… Cazare într-un hotel nou în Sofia, de pe telefonul mobil pe telefon mobil, deci nu în cameră prin reţeaua telefonică a hotelului, „Dragoş ai idee unde e un magazin nonstop să îmi iau ţigări?” De unde să ştiu eu non-stopurile din Sofia… (ironic) Întrebări de genul „Camera 208, e la 2 sau la 8?”… Întrebări de genul, acum la Braşov „Unde e etajul 5?” S-a răspuns: „Între 4 şi 6!” Lucrurile oamenilor uitate, pierdute, foarte lejer, relaxat: cameră de luat vederi, telefoane mobile… îşi aduc aminte peste o zi, peste 3 zile… Oameni care se bucură şi pentru ei e mai important ceea ce simţ mai mult decât ceea ce au… Dansatul oriunde!!! Deci am văzut, în Piaţa Sfatului, Piaţa Unirii, metrou, show-uri în metrou, am făcut show-uri în metrou, acum 4 ani… Reacţia unui proprietar de club care a fost întrebat de către poliţie ce se întâmplă acolo la salsa şi proprietarul a zis „Nu ştiu, e ceva aşa… se ţin de mână… e ciudat!” (râde) Oameni care au dansat pe zăpadă, în frig, rueda în apă, bachata în apă, salsa, piruete în apă… petrecere la piscină, petrecere la patinoar… petrecerea de ieri de la patinoar… multe amintiri, sunt multe amintiri… umpli o viaţă. Deja am umplut o viaţă de om cu ele…

Horia Pop: Şi totuşi pentru Dragoş Balea, omul, ce înseamnă salsa într-un cuvânt?

Dragoş Balea: …Viaţă! A trăi!

Horia Pop: Mersi tare mult Dragoş!

Dragoş Balea: Cu plăcere! Oricand!

Dragoş Balea şi Alexandra Ilie, Salsa Galaxy, se vor afla în Cluj-Napoca, în ultimul weekend din Februarie, pentru 3 ore de workshopuri, alături de alţi instructori.

O şansă

Am plecat la mine la maşină. Abia aşteptam să mă duc acasa dupa o zi lungă la muncă. Eram la costum, elegant şi bine dispus. Trec bulevardul şi mă urcă în maşină. Din dreapta aud pe cineva că bate în parbriz. Mă uit să văd cine era. Un tip la vreo 40 şi ceva de ani cu părul brun şi cu mustaţa afumată vroia să ştie daca sunt din Cluj. Îi răspund şi încer să înţeleg ce se întâmplă. Îmi răspunde că acum 4 ore a venit în Cluj cu maşina de servici să facă o livrare, că i s-a stricat maşina, ca a căutat o ruda pe care o ştia în Cluj să o ajute, ca nu a dat de ea, ca nu are bani, daca pot să îl ajut… S-o lăsat greu înţeles ce vrea: bani pentru maxi-taxi. Insistă că nu îl cunosc că nu ne cunoaştem şi daca îl pot ajuta. Mă uit prelung la el. Mă fâţâi în maşină să mă caut de bani. Ştiam că nu am la mine şi mă vedeam la bancomat să îmi scot bani de pe card. Omul spune că are nevoie de 90.000 de lei vechi. Mă cotrobăi prin haine şi cu uimire găsesc 10 lei. Omu’ avea nevoie de fix 9 dar eu insist şi îi spun să îi ia pe toţi şi data urmatoare când are nevoie altcineva de ajutor să nu lase ocazia să-i scape. Zâmbesc şi mă gândesc că mi-am făcut planul pe ziua de azi: am ajutat un om şi el mi-a cerut ajutorul. Mă pregătesc să pornesc maşina şi ma uit pe trotuar. Îl vedeam acum pe omul meu ca o posibila ţeapă, ca o înşelaciune, ca un beţiv care se clatină în zig-zag şi se opreşte în primul bar pe care îl găseşte. Şi dacă stau bine şi mă gândesc poate ca asa şi este: nimeni nu te trimite fară bani şi fara telefon să faci livrare în Cluj etc. Dar oare de ce i-am dat banii? De ce? Poate că eram bine dispus şi nu eram indiferent, poate că povestea lui era adevărată şi l-am crezut sau poate că ştiu cum e să fii jos şi să ai nevoie de ajutor şi să nu îl primeşti. Cred în minuni precum cred în bunatate şi oameni cu coloana verticală, care dau şi nu vor nimic înapoi. Iar daca e să fi fost ţeapă, nu îmi pare rău, eu ştiu că am făcut ce aveam de făcut, iar restul nu contează.

Two men and a half

Am terminat de vizionat toate cele patru serii ale sitcomului. Pot spune că e în top 3 al celor mai faine serii de comedie pe care le-am văzut vreodată. Nu am mai râs de mult timp în halul ăsta. Pur şi simplu mi-a plăcut. Dimineaţa la patru, eram cu căştile pe urechi, ca să nu fac gălăgie şi râdeam în hohote… :)

Nu vreau să vă las indiferenţi, aşa că…

*posteditare: din motive care nu ţin de mine unele dintre clipuri se pot vedea doar pe youtube.

Din cronicile prăfuite

Te pun să mă minţi. Fac asta pentru că ştiu că vei spune minciuna pe care nu vreau să o aud. Iar eu zâmbesc. Văd partea din tine care zâmbeşte cu mine, dar şi cea care suferă. Te doare că ai minţit şi că mi-ai spus asta, în faţă. Te strâng de mână şi îţi caut privirea. Ne îmbrăţişăm. Rup îmbraţişarea; te mint privindu-te în ochi:  ”Si eu pe tine!”.  Tu râzi. Mă săruţi.

~

Nu am nimic de pierdut. Simt asta din toată profunzimea respiraţiei mele. Mă simt puternic, mă simt de neoprit. Absolut nimic nu îmi poate sta în cale. Ştiu asta pentru că simt mai mult ca oricand că totul e de partea mea. Simt ceea ce nu vreau să simt; simt o furie puternică? Simt că vreau să risc totul pe o singură carte. Forţa asta vine de undeva de departe. Un loc pe care nu l-am cunoscut până acum. Sunt rece, sunt gol pe dinăuntru. Vreau să plâng de furie. Vreau şi nu pot să fac asta. Nu am pentru ce, sunt gol. Îmi vine să urlu. Am o nevoie în mine să fac asta ca şi cum ar fi ultima mea suflare. Ies în strada întunecată.  Strig cât de tare pot. Strig de durere. Strig atât de tare că toţi muşchii erau contractaţi, gata să pocnească. Se aude ecoul. Nici o lumină nu s-a aprins pe stradă. Cad în genunchi. Sunt răguşit. Scrâşnesc din dinţi şi strâng degetele în pumn cât de tare pot. Vreau ca furia să dispară.

~

Dimineaţa târzie. Somn puţin. Nori gata să ploaie. Fac raliu până în oraş. “Of! Doamne, nu mă lăsa acum. Ajută-mă să nu întârzi ca de obicei. Nu acum!” Cu greu găsesc loc de parcare. Sunt deja în întârziere. Mă grăbesc spre locul de întâlnire. Ştiu că deja mă aştepţi. Ştiu asta pentru că ştiu, o simt. Uşor alergând mă gândesc numai la tine. La nevoia pe care o am să te îmbrăţişez. Am nevoie de ea mai mult ca de aer. Din depărtare te zăresc. Tu încă nu mă vezi. Grăbesc pasul. Alerg alert, mai rapid decât am făcut-o vreodată. De abia respir… Ca un magnet mă grăbesc să te strâng în braţe şi să simt ceea ce îmi doresc să simt: căldura sufletului tău. Mă aştepţi cu braţele deschise. Un chip fericit face ca totul să fie posibil. Alerg în braţele tale şi te strâng ca şi cum ar fi final de clipă. O secundă pare o infinitate. Nu mai vreau să îţi dau drumul. În cele din urmă mă dezlipesc de tine. Îmi dau lacrimile. Îmi promiţi că ai să fi lângă mine ori de cate ori o să fie nevoie. Îmi ştergi lacrimile. “Nu scapi aşa uşor de mine.”  Zâmbeşti. Eu reuşesc să trezesc un surâs printre lacrimi…

Mea culpa

Vreau să plec. Nu ştiu unde… Să fie undeva departe, într-un loc unde să mă simt în siguranţă, să nu am parte de griji, de oamenii care mă înconjoară. Undeva unde să nu mai deranjez pe nimeni, să nu mai fac rău nimănui. De acolo să pot să fac bine tuturor în modul cel mai sublim posibil… Mi-aş dori asta tare mult…

Nu pot să plec! Sunt închis ca într-o celulă, să rămân aici. Am lucruri nerezolvate şi nu pot să plec şi să las dezordine după mine. Nu încă…

:)

Clipa

Mă uit la tine şi nu ştiu cine sunt. Cred că am reuşit să ating o clipă de fericire, însă am clipit prea devreme. Puterea stă în cuvinte, iar cuvintele în sunet. Tăcerea spune totul.

Uneori mi te închipui aici. Priviri fixe, inima galopantă, aer puţin. Aveam o mână întinsă, iar tu o faţă moale. Păcat că nu s-au întâlnit.

O nouă poveste, alt final.

Octavian Paler

“Nu uita: langă cel mai înalt punct al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii”. “Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.”

“O iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti nu reprezintă nimic.”

“Dragostea nu este numai flori, zâmbete, iubire, ci înseamnă şi lacrimi, dorinţă, pasiune şi de aceea puţini au privilegiul de a-i descoperi puterea”.

“Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi”.

“Am o banală întrebare pentru voi: “Dragostea s-a născut prin femeie sau Femeia s-a născut din Dragoste?” ”

” Nu încerca să găseşti iubirea absolută, pentru că nu există. Totul este relativ pe lumea asta, până şi iubirea.”

“Adevărul care îi face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă.”

“Iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să-i dai ceea ce ai mai bun şi hotărăşti să i te dai pe tine însuţi”.

“Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare preţ dat în dar fiecărei fiinţe umane. Dacă l-ai pierdut, viaţa ta nu mai are nici un sens”.

“Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă şi un suflet smuls din piept.”

“Iubirea este singurul lucru care poate fi împărţit la infinit fără să se micşoreze.”

“Femeia este cea căreia îi datorăm fericirea, tristeţea, bucuria, viaţa. Să fiţi iubite, stimate doamne şi domnişoare!”

Să îi fie ţărâna uşoară!

De 1 Mai în Cheile Turzii

Ieri am fost in Cheile Turzii. De mult timp am vrut să ies la căţărat. Nu mai făcusem aşa ceva. Tot ce ştiam eu de căţărat era legat de mărul din curtea de la tară, în care mă căţăram ori de câte ori puteam şi nu mă vedeau ai mei, pentru că de cele mai multe ori îmi deterioram iremediabil încălţămintea. Însă, stânca reprezenta ceva nou pentru mine. Vremea a fost destul de buna. Vântul a bătut destul de puternic şi rece. Ne-am bucurat că nu a fost şi ploaie. Apropo, foarte multă lume în chei! De multe ori poteca era atât de aglomerată că se creiau ambuteiaje. Am reuţit să mă întâlnesc cu omul de legatura: Adi Pop. (noroc cu telefoanele mobile a căror semnal funcţionează la parametri medi în chei) Adi a fost omul care a răspuns pe un grup de alpinism la apelul meu, cum că vreau să fac escaladă şi că am nevoie de iniţiere. Mii de mulţumiri cu această ocazie lui şi celorlalţi care m-au ajutat: Flaviu, Mihnea, Lilu, Cristina şi Ela. Adi a avut şi ceva prieteni de la servici care au venit la o ieşire în ziua respectivă. I-a pus şi pe ei să se caţere puţin. Înainte de toate Adi a făcut o scurtă trecere în revistă a echipamentului. Cred că s-au plictisit de mine cât am întrebat ce şi cum. A venit rândul meu. Am urcat până la 20 m pe traseul Şcoala Turdeană, care am înţeles că are un grad de dificultate mic: 5. Am făcut două manşe aşa şi am coborât în rapel, lucru deloc simplu: cică nu eram destul de relaxat. Evident că pe tot parcursul căţărarii mele şi a celorlalţi am fost asigurat. Adi m-a filat de la sol. După ce ne-am făcut de cap, am urcat eu şi Adi (pentru că restul erau deja acolo), la Peretele Aerian. Eu am mai fost de câteva ori până în chei, dar niciodată până unde urma să urcăm. Înainte de urcare am învăţat cum se strânge o coardă şi cum se face ca să o poţi căra cât mai uşor şi să ai mâinile libere. Din Peretele Aerian am făcut cunoştiinţă cu doua trasee, Trio cu grad 7 si Zburatorul cu grad 6. Nu a fost nevoie să mă întrebe de două ori dacă vreau să mă caţăr. Aşa că am mai făcut o manşă şi pe Zburătorul. De data asta mi s-a părut ceva mai dificil pentru că prizele erau destul de greu de găsit pentru experienţa mea, iar încălţămintea mea “specială” nu mă ajuta deloc, ba mai mult mă punea în situaţii dificile. De data asta Lilu a fost cea care m-a filat. La final l-am întrebat pe Adi dacă m-am descurcat bine. A zis că m-am descurcat foarte bine. Culmea a fost faptul că nu am avut nici o tresărire de emoţie. Nu am avut mai nici o transpiraţie în plus pentru faptul că eram la înălţime. Asta chiar m-a speriat puţin :) dar am găsit răspunsul: am condus ca nebunul până la Turda, am stabilit un nou record personal, iar adrenalina cred că şi-a spus cuvântul mai târziu la căţărat.

La întoarcere i-am adus pe Mihnea, Vali, Lilu şi Cristina la Cluj, cu maşina mea drept mulţumire pentru o zi extrem de frumoasă. Mii de mulţumiri din nou. :)

(sper să revin cu poze)

Blue october

O piesă pe care am găsit-o pe youtube, via status yahoo messenger (mersi Florin Lupu).
Ce să mai… super piesă! :D

Voi ce ziceţi?

Hate Me

[message on voicemail:] Hi Justin! This is your mother. It is 2:33 on Monday afternoon. I was just calling to see how you were doing. You sounded really uptight last night, it made me a little nervous, and a little, well it made me nervous, but it sounded like you were nervous too. I just want to make sure you are really okay and wanted to see if you were checking in on your medication too. You know I love ya and take care honey. I know you’re under a lot of pressure. See ya. Bye Bye!

I have to block out thoughts of you so I don’t lose my head
They crawl in like a cockroach leaving babies in my bed
Dropping little reels of tape to remind me that I’m alone
Playing movies in my head that make a porno feel like home
There’s a burning in my pride, a nervous bleeding in my brain
An ounce of peace is all I want for you. Will you never call again?
And will you never say that you loved me just to put it in my face?
And will you never try to reach me? It is I that wanted space

Hate me today
Hate me tomorrow
Hate me for all the things I didn’t do for you

Hate me in ways
Yeah ways hard to swallow
Hate me so you can finally see what’s good for you

I’m sober now for 3 whole months it’s one accomplishment that you helped me with
The one thing that always tore us apart is the one thing I won’t touch again
In my sick way I want to thank you for holding my head up late at night
While I was busy waging wars on myself, you were trying to stop the fight
You never doubted my warped opinions on things like suicidal hate
You made me compliment myself when it was way too hard to take
So I’ll drive so fucking far away that I never cross your mind
And do whatever it takes in your heart to leave me behind

Hate me today
Hate me tomorrow
Hate me for all the things I didn’t do for you

Hate me in ways
Yeah ways hard to swallow
Hate me so you can finally see what’s good for you

And with a sad heart I say bye to you and wave
Kicking shadows on the street for every mistake that I had made
And like a baby boy I never was a man
Until I saw your blue eyes cry and I held your face in my hand
And then I fell down yelling Make it go away!
Just make a smile come back and shine just like it used to be
And then she whispered How can you do this to me?

Hate me today
Hate me tomorrow
Hate me for all the things I didn’t do for you

Hate me in ways
Yeah ways hard to swallow
Hate me so you can finally see what’s good for you
For you
For you
For you

O lecţie de viaţă – Steve Jobs

Un om. o pasiune. un destin. un model.

Steve Jobs

“Singura cale de a reuşi este să iubeşti ceea ce faci. Dacă nu ai reuşit să o găseşti, caută încontinuare. Nu te opri. Cu toate frământările inimii, vei ştii când ai găsit-o. Dacă îţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate.”

“Moartea e destinaţia pe care o împărtăşim cu toţii, nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie să fie pentru că moartea este cel mai probabil singura şi cea mai bună invenţie a vieţii.”

“Aducându-mi aminte că voi muri curând a fost cel mai important instrument pe care l-am întâlnit să mă ajute să iau deciziile majore în viaţă. Pentru că aproape toate aşteptările externe: toată mândria, toată ruşinea de eşec, toate acestea pălesc în faţa morţii, lăsând la o parte doar ce e important. Aducându-ţi aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o ştiu pentru a evita capcana să te gândeşti că ai ceva de pierdut. Eşti deja gol, dezbrăcat. Nu este nici un motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.”

“Timpul tău e limitat, aşa că nu îl pierde trăind viaţa altcuiva. Nu te lăsa prins de dogme, care e modul de a trăi după modul de gândire al altor oameni. Nu lăsa ca zgomotul făcut de opinia celorlalţi să acopere vocea ta interioară. Şi cel mai important, să ai curajul să îţi urmezi inima şi intuiţia. Oarecum, ele deja ştiu ceea ce tu cu adevărat vrei să devi. Toate celelalte sunt secundare.”