De prin BA

de Horia

Ieri am terminat ziua cu o altă escapadă prin oraș; oficial cu misiunea de a găsi un magazin unde să cumpărăm de pe o listă (făcută de Simona), toate chestiile necesare de mâncare, igienă și alte chestii pentru noua casă pe care o avem pentru o lună aici în Bs. As. Am încercat să ne mișcăm prin împrejurimi (adică prin cartierul Palermo) să vedem ce surprize avem. Am găsit un singur McDonald’s și un Carrefour. De menționat ar fi că Palermo Soho unde stăm e ceva barrio turistic, unde s-ar părea ca vin mai mulți turiști care stau în zonă și se bucură de restaurante, magazine și de atmosfera argentiniană desigur. Casele sunt deosebite. Exista însă și „dezastre” arhitecturale cum ar clădiri de 10-15 etaje înconjurate de case cu maxim 2 etaje. Majoritatea străzilor sunt prăfuite și murdare. Se plimbă mulți căini pe stradă și nimeni nu curăță după ei. O fi asta dovadă de spirit latin a argentinienilor? În Palermo  și nu numai sunt polițiști cam din două în două cuarte distanță, semn că sunt tot felul de neregului prin orașul ăsta. Polițiștii nu știu engleză, dar în spaniolă sunt binevoitori cu indicații de tot felul pentru turiști. Polițiștii nu se leagă de trecătorii care trec neregulamentar la colț de stradă. Înțeleg de aici că rolul lor este unul de a impune o ordine vointă în alte sensuri, probabil și politice. Apropo, anul ăsta e an electoral în Argentina.

Tot în Palermo Soho am găsit magazine cu mărci de lux, semn că locul are vad bun. Am mai găsit printre altele, un magazin Adidas, o cafenea Starbucks și tot felul de magazine cu țoale făcute de designeri de care nu am auzit încă. Evident că zonele pietonale din zona respectivă arată exemplar. Spun asta pentru că dacă nu ești pe bulevard, străzile lăturalnice sunt pline de copaci care de cele mai multe ori au rădăcini masive la vedere care au umflat sau au crăpat dalele pietonale din jurul lor.

În Buenos Aires, alias BA (sau Bs. As.), străzile sunt foarte interesant desenate. Ca orice capitală din lumea nouă care se respectă, străzile s-au dezvoltat liniar și paralel între ele. Semn că a existat o bună orânduire cândva. Bulevardele sunt foarte largi aici. Și mai sunt și sensuri unice pe marea majoritate din ele. Am numărat și 7-8 benzi pe un singur bulevard de cartier. Bulevardele sunt semaforizate și de obicei când e verde la un semafor e verde și la restul semafoarelor de pe bulevard, mai ales la cele care sunt cu sensuri unice. Trebuie să fii foarte atent când treci o stradă oarecare. Șoferul argentinian e absolut convins că el are prioritate înaintea pietonului!

Am încercat să găsim o cartelă SIM pentru Simona odata cu cumpărăturile de mai sus amintite. Fără sorți de izbândă s-a dovedit și posibilitatea de a avea roming pe mobilul Orange din România. Așa că prieteni vă mulțumesc dacă mi-ați trimis urări de bine pe SMS sau alte cele; dar se pare că telefonul meu nu reușește să detecteze vreo rețea din Argentina, așa că le voi citi doar când voi avea rețea, cel mai probabil pe aeroportul din Paris, în drumul de întoarcere înspre casă…

Cina am zis că o facem tradițional argentiniană la restaurantul de după colț: Estilo Criollo de pe Serrano 1458. Am comandat o Emplanada Estilo Criollo și Mix de Cordero asado y vacio, care a fost un întreg sortiment de vită, miel și alte cele. Înainte de preparatele de specialitate am fost bucuroși să gustăm din aperitive (bunătățile astea au fost din partea casei). Ceea ce am comandat a fost servit pe un platou mare de bucătărie din care ne-am înfruptat alături de cele 7 sosuri oferite.

În loc să ne culcăm am stat să ne petrecem prima noapte în Bs. As., îngrijorați că nu avem un program clar pe ziua ce va urma. Am reușit să rezolvăm cât decât un program clar abia de dimineață.

A doua zi am preparat un dejun special, la o masă rotundă, după care am hotărât să mergem o parte la Mora Godoy Escuela de Danza, la DNI și mai apoi la Carolina Buenaventura, în San Telmo. Am fost nevoiți să luăm un taxi până la Mora Godoy, dar înainte de asta am avut o mică aventură. Două dintre colegele de apartament au hotărât să meargă la Cimitirul Recoleta. Cum restul nu au fost gata la timp, printre care și subsemnatul, au hotărât să nu piardă timpul și să ne dăm întâlnire mai târziu, la 16 la un studio. Când am vrut noi, 3 mândri și toți trei să ieșim din apartament nu am mai putut pentru că ușa nu mai vrut să se deschidă. După 20-25 de minute de dat telefoane și de vorbit ba cu Simona care era deja la plimbare prin cimitir, ba cu asistenta proprietăresei, care a promis că vine mâine cu cheia; am obligat colegele de apartament să se reîntoarcă de la cimitir să ieșim din apartament. Un incident de genul ăsta parcă mai mult unește decât dezbină grupul. Abia aștept să vedem mâine ce o să îi spunem doamnei Marcela… 🙂