O şansă

de Horia

Am plecat la mine la maşină. Abia aşteptam să mă duc acasa dupa o zi lungă la muncă. Eram la costum, elegant şi bine dispus. Trec bulevardul şi mă urcă în maşină. Din dreapta aud pe cineva că bate în parbriz. Mă uit să văd cine era. Un tip la vreo 40 şi ceva de ani cu părul brun şi cu mustaţa afumată vroia să ştie daca sunt din Cluj. Îi răspund şi încer să înţeleg ce se întâmplă. Îmi răspunde că acum 4 ore a venit în Cluj cu maşina de servici să facă o livrare, că i s-a stricat maşina, ca a căutat o ruda pe care o ştia în Cluj să o ajute, ca nu a dat de ea, ca nu are bani, daca pot să îl ajut… S-o lăsat greu înţeles ce vrea: bani pentru maxi-taxi. Insistă că nu îl cunosc că nu ne cunoaştem şi daca îl pot ajuta. Mă uit prelung la el. Mă fâţâi în maşină să mă caut de bani. Ştiam că nu am la mine şi mă vedeam la bancomat să îmi scot bani de pe card. Omul spune că are nevoie de 90.000 de lei vechi. Mă cotrobăi prin haine şi cu uimire găsesc 10 lei. Omu’ avea nevoie de fix 9 dar eu insist şi îi spun să îi ia pe toţi şi data urmatoare când are nevoie altcineva de ajutor să nu lase ocazia să-i scape. Zâmbesc şi mă gândesc că mi-am făcut planul pe ziua de azi: am ajutat un om şi el mi-a cerut ajutorul. Mă pregătesc să pornesc maşina şi ma uit pe trotuar. Îl vedeam acum pe omul meu ca o posibila ţeapă, ca o înşelaciune, ca un beţiv care se clatină în zig-zag şi se opreşte în primul bar pe care îl găseşte. Şi dacă stau bine şi mă gândesc poate ca asa şi este: nimeni nu te trimite fară bani şi fara telefon să faci livrare în Cluj etc. Dar oare de ce i-am dat banii? De ce? Poate că eram bine dispus şi nu eram indiferent, poate că povestea lui era adevărată şi l-am crezut sau poate că ştiu cum e să fii jos şi să ai nevoie de ajutor şi să nu îl primeşti. Cred în minuni precum cred în bunatate şi oameni cu coloana verticală, care dau şi nu vor nimic înapoi. Iar daca e să fi fost ţeapă, nu îmi pare rău, eu ştiu că am făcut ce aveam de făcut, iar restul nu contează.